Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de azi, Rapid și Steaua au început războiul din afara terenului, odată cu apropierea perioadei de mercato. Cei doi granzi din București au pus ochii pe același jucător. Este vorba de atacantul Gloriei, Junior Moraes.
De Junior a auzit chiar și celebrul Mourinho, care i-a dat sms agentului Ioan Becali: „Mourinho mi-a dat sms și mi-a zis de Bruno că e jucător bun, că l-a avut la Porto, dar a zis că Junior este mult mai bun. Acum eu ce să zic? Băiatul e talentat, e tânăr. Are mișcări mai grațioase decât fratele său, e mai jucător, poate pasa, are alt profil”.
Giovani a spus totodată la gsptv că atacantul pe care îl vrea vărul său la Steaua nu face un milion de euro. „Nu pot să spun cât valorează Moraes, probabil că prețul corect este cel cerut de Gloria sau cel pe care este dispus să-l plătească echipele interesate de el. Nu valorează niciodată un milion de euro, pentru că, dacă ar fi făcut atât, cineva plătea banii și l-ar fi luat”, a spus el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER